< inapoi la NOUTATI

INSTALART/SCULPTURA/001.

26 septembrie 2012

Seara din 26 septembrie a fost speciala pentru noi.
Am lansat asociatia culturala Instalart.
Am prezentat primul nostru proiect, instalart/sculptura/001 in spatiul Aiurart.
Incet, incet, dupa orele 18:30 musafirii au inceput sa apara. Si sa apara, sa tot apara…
Pana cand casa Aiurart era plina.Si strada Lirei . De oameni frumosi, artisti sau iubitori de arta.
Am baut vin, am povestit, ne-am intalnit cu oameni pe care nu-i mai vazusem demult, am ascultat muzica lui Bogman.
Am aflat despre ce este vorba in proiectul instalart/sculptura/ 001.
Am aflat ca nu am mers la un vernisaj, ca proiectul nu se incheie cu aceasta expozitie si ca in curand vom merge pe strada si vom vedea… arta contemporana.Ca la Berlin, Koln, Paris, Barcelona.
Am vazut,si mai putem vedea pana pe 15 octombrie,lucrarile artistilor prezentati.

Marian Zidaru

Statement artist
Explorez in zona Romantismului Mistic pentru ca nu stiu cum as numi altfel dialogul cu mine insumi.
Percep realitatea imediata ca o consecinta a acestui dialog.
Rezulta de aici o Cauza Armonica ce sta la baza fiecarui obiect pe care ll creez.

Titlu lucrare:La Fantana

Statement lucrare
Locul de intalnire cu Ceilalti se transforma in locul de intalnire cu tine insuti. Privitul in fantana este gestul prin care privitorul cauta un raspuns.
Banca este orizontul aflat intre intre verticala pozitiva a Gardului si verticala negativa a Fantanii care se incheie cu o noua "oglindire-incepere"...

Erwin Kessler:

În ultimii 20de ani, Marian Zidaru a fost o figură proeminentă şi disputată în arta neo-ortodoxistă. Tînăr sculptor promiţător, el a devenit purtătorul de cuvînt al unei grupări reformiste radicale din sînul bisericii naţionale. Ani de zile, patimile şi polemicile au izbucnit în jurul său. El s-a adaptat predicării, argumentelor şi dezbaterilor. S-a obişnuit să sculpteze social comunitatea din jurul său. A realizat biserici, mînăstiri, case, haine, mobilier, instrumente şi cărţi pentru această comunitate. Arta era cu totul altceva decît simpla sculptură pe soclu, expusă într-o galerie, ruptă de viaţă şi de acţiune. Opera era arta de a trăi asumat, radical, în vederea modificării spirituale a celor din jur. Sculpturile sale în lemn, impresionante şi vizionare, funcţionau ca nişte amvoane din înaltul cărora semenii săi erau îndemnaţi către o mai bună înţelegere, o viaţă mai bună, o simţire mai bună. Dar la un moment dat, arta a reînceput să-şi ia partea leului din activitatea lui. Ceea ce a pornit ca sculptură şi a devenit apoi acţiune socială, a redevenit sculptură, dar la un alt nivel. Vîrsta, ideile, meşteşugul, credinţa şi aspiraţiile s-au unit în acest nou moment al operei sale. Acum, sculpturile sale în lemn şi bronzurile sale nu mai predică. Ele articulează încăperi, populează atmosfera şi filtrează privirea. Ele se imprimă pe existenţa propriu-zisă, îmbogăţind percepţia şi veghea fiinţei care este acolo, într-o lume care nu va mai fi niciodată lipsită de repere spirituale.

Mircea Roman

Titlu lucrare:Vierme

Erwin Kessler:

Figurile de lemn mărunțit ale lui Mircea Roman, umane si sexuate, sînt pradă unei voluptuoase retorici a vidului sufletesc, redat ca vid fiziologic și anatomic. Ele sînt goale pe dinăuntru și fac îndeosebi gesturi de durere, încordare, frîngere. Intreaga experiență plastică si semiotică a operei lui Mircea Roman este esentialmente urbana. Figurile sale, formele si gesturile lor provin din vocabularul muzeului interior al experientei culturale livresti, din teatrul (hiper)sensibilitatii educate, cultivate. Arta lui Mircea Roman este expresia cea mai pertinentă a neașezării în lume, a răului de a fi, ca rai al ființei fără stare, ce-și arată chipul dar își maschează golul. Mircea Roman pune in scenă drama încă actuală a unei elite culturale ale carei valori, desi curente incă, sunt pe cale de disparitie. Este vorba despre elita trăirilor profunde, aceea a marilor experiente intelectuale si sufletesti deplin estetizate, propagatoare de gesturi si cuvinte electrizante, devenite insa tot mai ininteligibile. Lupta pentru a ține în viață speranța unei experiențe transcendente prin intensitate reprezintă drapelul purtat sus de sculpturile retractile și totuși foarte prezente ale lui Mircea Roman, făcute din bucăți, dar care nu se lasă să fie făcute bucăți.

Patricia Teodorescu

Statement artist
Sunt o artista conceptualista. Sculptura este spatiul artistic in care am inceput sa lucrez, apoi am extins experimentarile limbajului plastic in diverse materiale si tehnici. Interesul pe care il urmaresc in preocuparile mele artistice consta in examinarea duratei ca mediu si trecerea timpului atat in viitor cat si in retrospectiva.
Studiul asupra analizei trecerii timpului il urmaresc in lucrarile mele sub diverse teme de interes dar cu predilectie asceza spirituala in natura umana.
Consider ca actul de creatie poate fi o revelatie, dar si un proces dificil si pasionant care include cercetare, experimentare, improvizatie, selectionare si eliminare. Acest traseu deliberat este elabora tde minte si ales cu inima.

Titlu lucrare:1.Aliteratie/2.Doina

Statement lucrare
Aliteratie (instalatie artistica) este o lucrare de atmosfera si un studiu asupra ritmului.
Doina (2'58'', timelapse photography, video), o lucrare care surprinde un moment in timp cu ajutorul procedeului de timelapse.

Olivia Niţiş:

Arta contemporană este, sau ar trebui să fie o scenă deschisă interacţiunilor dintre medii, tot mai necesară în contextul României actuale limitată la o viziune conservatoare la nivel instituţional. Patricia Teodorescu a absolvit secţia sculptură a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi este cunoscută pentru lucrările sale video cu care începând din 2001 şi-a construit un palmares expoziţional remarcabil (Essl Museum, The Kitchen, Tate Modern, Casino Luxembourg, ArtPoint Kulturkontakt). Interesul pentru noile media poate redefini, în cazul său, perspectiva asupra sculpturii, un mediu estetic şi conceptual care a depăşit de ceva vreme stadiul de autonomie în sfera occidentală şi nu numai. Apelul la tehnicile media şi la soluţii alternative (proiecţie video, holograme, billboards, intervenţie cu sunet, light box-uri şi artă electronică) în rândul artiştilor, la materiale neconvenţionale (răşini, Plexiglas, materiale reciclabile, nisip, polistiren şamd) permit un proces de reinvestire a sculpturii cu noi sensuri şi materialităţi. Patricia Teodorescu pe de o parte construieşte spaţii de înţelegere a mişcării pentru a explora dimensiunile timpului, concepte abstracte, iar pe de alta, este interesată de observaţia de tip documentar asupra problematicilor sociale contemporane. Artista îşi asumă fiecare discurs cu seriozitatea unei observatoare rafinate care integrează tehnologia cu atenţie accentuată pentru detaliu. Imaginea, adesea spectaculoasă estetic, este rezultatul medierii dintre realitatea empirică şi imaginaţie, comunicând astfel o experienţă personală care mizează pe efectele relaţiei complexe dintre concept şi reprezentare.

Gheorghe Rasovszky

Statement artist
Un punct de vedere

Mă atrage mai ales ceea ce nu poate Cultura să facă prin dogmele ei clasice ( fiindcă apelează prea des la calofilie şi la limba de lemn a explicaţiilor)
Pentru mine substanţa motrice a tuturor conceptelor este Libertatea si nu acceptarea neconditionată.
Din punctul meu de vedere, fiindcă vorbesc de un punct de vedere (în care ma regasesc mai degraba ca art engineer) ceea ce fac este cecetare pură şi studiu antropologic vizual într-o lume în care mă confrunt mai degrabă cu demoni, peisaje fabuloase, amintiri transfigurate, incertitudini şi minuni, decît cu naturi moarte şi alea aranjate lamentabil.

Titlu lucrare:WASTED

Statement lucrare
From: Rasovszky Gheorghe
To: marius leonte
Sent: Saturday, September 22, 2012 9:22 PM
Subject: statement Rasovszky

m-am gindit ca nu are rost sa mai fac alt statement - un statment al lucrarii video pe care urmeza sa o expun la Aiurart fiindca statementul pe care ti l-am trimis initial reflecta perfect ceea ce fac si implcit si lucrarea cu pricina.

Lucrarea se cheama WASTED ( in romaneste ar insemna ceva intre irosit / zadarnic ), termenul in engleza fiind mai destept fiindca include mai multe sensuri pe aceiasi directie.

Deci acel st. numit un punct de vedere e foarte bun.
Pe de alta parte am sa procur cumva o masa simpla si 4 scaune la fel de simple si anodine pe care am sa le montez in fata televizoarelor (sau a televizorului) cu o cutie de table (le am) pe care am sa le pun in miscare la vernisaj impreuna cu un amic.
Cu tine daca ai chef si timp, etc, niste sandvich-uri, o bere sau niste vin pe fata de masa la fel de simpla.

Gheorghe Rasovszky

Simona Vilau:

Wasted, poezia colțurilor de stradă Surprinzător sau poate demult așteptat, Gheorghe Rasovszky compune poezie. Mai bine zis, a ajuns să se exprime în poezie pentru că nu se mai putea altfel. Un mare iubitor de avangardă și un apropiat al lui Gellu Naum, G.R. apelează la limbajul rimelor potrivite cu o dezinvoltură proprie unui om care descifrează lumea printr-o comunicare pasionată și multisenzorială cu ea. Gheorghe Rasovszky scrie despre sine, în urma unor repetate explorări; iar dacă nu scrie despre sine, scrie despre “sine-uri” alternative, dorite sau detestate, victorioase sau neputincioase. Își identifică genitori hibrizi - jumătate oameni, jumătate stări, își consolidează singurătatea, încriptează limbajul comun, dar îl perpetuează printr-o muzicalitate obsedantă. În instalația Wasted avem un film, realizat cu procedee clasice de poetry lecture, pe muzică de Gluck. Camera se plimbă cu interes pe colțuri de străzi pustii, iar versurile, citite de autor însuși, se derulează în perfectă concordanță cu aceste cadre ale nimicului (în sensul existențialist al nothingness-ului). Wasted e contradictoriu: vorbește despre destin sau lipsa unuia, invită la introspecție și auto-conservare, incită la prozelitism și perpetuarea acestui discurs viral, descărcător de energii și creator de noi forme de exprimare cotidiană. “Eu nu am preluat nimic din mers şi, implicit, am optat conştient sau subconştient la o zonă de cercetare de lungă durată, care să îmi clarifice poziţia mea personală vis-à-vis de mecanismele psihologice care interferează cu necesitatea de a comite artă şi nimic altceva, anduranţa şi rădăcinile tehnicilor şi teoriilor la care pot apela într-un proces paracultural din ce în ce mai evident în ceea ce mă priveşte, în sensul în care travaliul pe care îl fac este mai degrabă o subminare a conceptului de real şi realism cu propriile sale repere.” (fragment dintr-un interviu cu artistul, realizat de autoare în 2011, pentru un studiu despre violență în artă)

Sebastian Barlica

Statement artist
Directie: Sculptura - Design - Stil

Ca sculptor actionez asupra materialului de orice factura prin A IZOLA, A REASAMBLA, A DECUPA, A LIPI, A MODELA, A DEFORMA, A SUPRAPUNE, A TURTI, A COLORA, ... Acel material devine sculptura atunci cand consider eu, dar nu mai devreme ca el sa comunice ceva.
Ca designer actionez asupra materialului de orice factura prin A IZOLA, A REASAMBLA, A DECUPA, A LIPI, A MODELA, A DEFORMA, A SUPRAPUNE, A TURTI, A COLORA, ...Acel material devine design atunci cand TREBUIE.

Titlu lucrare:1.Apa de copac/2.Evolution

Valentin Iacob:

De câțva ani buni, sculptorul Sebastian Bârlică, mânat de o nesățioasă și minuțioasă poftă de invenție, a migrat cu grație și har înspre arhitectură, design interior și obiect de design. Odată plecat în această aventură, și-a luat cu el și toate armele și bagajele lui de sculptor, ca să poată fixa mai bine acea fascinație imparabilă a obiectului total, fascinația care șterge granițele dintre arte. Era acesta drumul deschis de mari designeri ai lumii de azi, precum un Luigi Colani, care îi făcuseră pe Brâncuși sau pe Henry Moore să coboare în Cetate, insinuați spectaculos în frumusețea surprinzătoare a obiectelor ce ne înconjoară. Așa sunt și majoritatea proiectelor de design interior ale lui Sebastian Bârlică, dintre care unul a apărut în toate revistele mari de design ale lumii, din Marea Britanie până în SUA și China, și a fost selecționat și pentru prestigiosul concurs de la Londra 2013, „Restaurants and Bar Design Awards”. Multe dintre proiectele lui Sebastian sunt mai degrabă niște aeronave futuriste de high class occidental, decât simple cluburi. Cu ele Sebastian a îmbogățit, literalmente, ceva din fața nocturnă a Bucureștiului. La începutul anilor 2000, atunci când am început eu să-l frecventez eu mai cu osârdie, sculptorul locuia în studioul lui de pe strada Iulia Hașdeu, înconjurat de multe obiecte artă, adunate și puse acolo, într-o relație doar de el știută. Erau sculpturi de-ale lui, dar și un soi de faguri uriași și misterioși, din rășini sintetice, de pildă. Lângă ele, destulă recuzită de scenografie. Sebastian se pregătea deja să facă trecerea dinspre sculptură spre alte regnuri, o căutare febrilă al cărei azimut eu nu-l înțelegeam bine încă, deși discutam nopțile îndelung și captivant. Sculptorul începuse să cocheteze cu scenografia, colabora cu studiouri de film, făcuse scenografia completă pentru o piesă ce se juca la Bulandra. Încet, de la obiecte de scenografie făcute din materiale tot mai sofisticate, migra spre design. Cât despre scupltură, deși de-abia ieșit de pe băncile Facultății, lucrările lui aveau de pe atunci, contururi și idei tranșante. Personajele lui în bronz, cu terminații filiforme, ca niște sinapse neuronale ivite de nicăieri, nelinișteau fără să creze angoase. La fel și acele Sirenele ale lui Sebastian, având în loc de cap, cârlige: niște apariții de un tragism abia sufocat de ironia autorului. Și pe care mă bucur să i le regăsesc, peste ani: o temă constantă, „stătătoare”, cum ar spune poetul. Temă îmbogățită azi, cu o delicată metaforă: „Apă de copac”. Nume inspirat, se pare, chiar de fiul sculptorului, atunci când micuțul, văzând pentru prima oară în viața lui o pădure inundată la vărsarea Siretului în Dunăre, lângă Galați, a exclamat: „Tata, asta e apă de copac!”. Și Sebastian s-a gândit că poate și straniile, ușor tragicele lui sirene de lemn, sunt și ele – o apă, un râu de copac. De ce nu? Iar dacă încerc să mă gândesc acum la ce viseză mai departe cu ochii deschiși Sebastian Bârlică, eu cred că el își va însăila, își va perfecționa mai departe aeronavele lui gigantice, inefabile și futuriste. Făcându-le să planeze peste orașe, prin piețe și parcuri, la limita cea fără de limite dintre obiect sculptural și design... Pentru un artist care a voit să sculpteze până și apa de copac, n-ar fi prea greu, nu-i așa?...

Cristian Raduta

Statement artist
In general ma gandesc la sculptura ca la o posibila atitudine fata de existent. Ceea ce conteaza este modul in care dorim sa percepem lucrurile. Orice poate fi valorificat. Mersul in sine poate fi sculptura daca-l vezi ca o posibila taietura prin spatiu, in acelasi timp un fluture care zboara si taie aerul are o miscare ce produce face si un desen in acelasi timp...

Titlu lucrare:Lost Circus

Statement lucrare
Ideea contrastelor sau mai bine spus asocierilor contrastante ma preocupa in mod frecvent si de aceea in acest caz regasirea unui rinocer intr-un spatiu privat, intim, incearca sa traduca la nivel formal gandurile mele. In cazul de fata, urmaresc spatial o insertie a sculpturii intr-un loc ce contine limite precise. Modalitatea de expunere a obiectului va atrage de la sine un anumit mod de receptare/ vizualizare /descoperire ce va dicta relatia dintre obiectul expus si privitor.

Aurelia Mocanu:

E o dulce ironie peste formele născocite de Răduţă: un sculptor al inocenței care nu sfarmă, nu sparge, nu ciopleşte arhaic. Lucrează în şoaptă ca un prestigitator. Ce-i cade sub mână, Cristian Răduță modelează cu ţinta intuitivă spre diafan şi miez de poveste. Nimic agresiv sau straniu, ci jovial, şugubăţ, inventiv şi ataşant faţă de bazarul naturii şi al universului cotidian. A lansat colecţia de lăbuţe stilizate de la căţeii de pluş sau seria de rinoceruţi care se compun modular. Mai recent, stilizările bizantine ale palmei gigantizate sau hainele agobate ne trimit spre inventarul cultural. Oricum, în statuara lui Răduţă îşi face loc fragilul, moalele, imponderabilul (penei-fulg) sau detaliul hipertrofiat, precum spinul. Este un nou imaginar ar sculpturii româneşti, fără eroizare pe soclu, ci colocvial, cu discurs urban de inventivitate şi înseninare. După primul an studenţesc, Cristian Răduţă (n. 1982) agonisea drept material pentru compoziţii frunze de dud, cuiburi de păsări şi toate oscioarele de peşte ieftin pe care le-a mâncat peste vară. Aşa au apărut în expoziţia a sa timpurie, din 2002, cuferele-insectar cu fundal de fagure, ansamblu care l-ar fi umplut de invidie pe Ion Bitzan. Răduţă a migălit din ace de macrou specimene imaginare de libelule, carabi ori fluturi. Au urmat de atunci seria păsărelelor, a şoriceilor, a câinilor ruşinoşi, a fulgului Ca probă de breaslă a îmblânzit Răduţă tancul dűrerian, Rinocerul. De o robacitate fără pereche în mediul atelierului, tânărul sculptor a primit recunoaşterea de excelenţă a Universității de artă şi bursa Pârvan, timp de doi ani, la Roma. Este promovat international de o galerie româno-germană şi se dovedeşte o verigă de profesorat în descendența regretatului rector, sculptorul Mircea Spătaru.

Marius Leonte

Statement artist
Ma intereseaza oamenii. Cum sunt. De ce sunt.

Formele mele? Nu eu decid. Ele exista.
Am in spate un sac care se umple din cand in cand. Atunci, cand e destul de greu, palpez, scot afara …
Mai exact, iau o bucata de fier (este materialul care ma asculta cel mai mult de aceea il ascult si eu cat de bine ma pricep) aparatul de sudura, un ciocan, o foarfeca.
La sfarsit … ma minunez.

Evident ca eforturile mele nu ma duc la un raspuns, asa cum as vrea eu, ci la o noua intrebare. „Intrebarea este piosenia gandirii”, spunea Heidegger. Si este indrazneala artei, as adauga.

Fiintele mele sunt mari, din fier ruginit. Ocupa spatiul, unele agatate, altele infipte, unele libere, unele echilibrate, unele sensibile, unele impreuna…
Dar toate sunt frumoase.

Titlu lucrare:Fiinta (Impetuosul)

Statement lucrare
Marius Leonte/Fiinta (Impetuosul)/ bronz + fier/ 50cm x 100cm x 210 cm/2011
O fiinta. Retinuta, puternica, mandra, hotarata…

Erwin Kessler:

Sculptura lui Marius Leonte poartă, în contorsiunile și echilibristica ei uneori funambulescă, încrederea în fermitatea ultimă a unei verticalități păstrate cu greu, la fel ca și accesibilitatea fundamentală a lucrurilor lumii, oricît de absconse, dure, țepoase sau tăioase ar fi ele. Aceste certitudini de ultim nivel sînt, la suprafață, mereu și violent contrazise de torturile prin care se menține verticala, de numeroasele rupturi și spărturi ce dezgolesc vulnerabilitatea formelor durabile, aparent stabile. Sculptura sa e lucrătura neîncetată a dubiului în materia perenului.

Multumim prietenilor, care ne-au sustinut si fara de care acest proiect nu ar fi fost!

Va multumim: Ţîrdei Law Office, Tempos Serv, Editura Vellant, Zeppelin, Igloo, Tataia, 24 fun, Money Magazine, Modernism, Veioza Arte, Designist, ArtClue, Make A Point, Vice, Agenţia de Carte, Liternet, Atelier Mecanic, MOIR Design Concept Store, Kaustik, Sfera Plastic Design

Foto de la eveniment

Film vernisaj:

Echipa Instalart